Un ghid al lemnului (I)

Gandit de mine, bineinteles.  Am terminat zilele acestea impartirea spatiilor la ceea ce pare ca va fi o casa pe gusturile mele (cu note din arhitectura toscana) si observ ca nu pot sa merg mai departe cu proiectarea daca nu am in minte ce lemn voi folosi pentru geamuri, parchet. Asa ca, iata-ma facandu-mi un ghid care sa ma ajute sa decid.

Cateva criterii:  nu tin sa distrug planeta, dar nici nu fac din acest principiu ratiunea mea suprema de-a trai. Si preturile, nu renunt la "cel mai bun la pretul cel mai mic", asta numai din pura placere care-mi rezerva intregul proces de-a ajunge sa obtin ceva ce sa ma incante la preturi continute.

Asa, si primul pas e ca intotdeauna googaleala.

Astfel am dat peste un site foarte fain:

http://www.greenpeace.it/guidalegno/scheda_legno.php?CodiceLegno=5 (nu stiu sa fie si in engleza sau franceza)

• Asa, primul e deci Picea abies, adica molidul (in it. abete rosso).

L-as descrie ca fiind deschis la culoare, placut. Preturi...hmm, aici mi-e foarte greu sa gasesc ceva concret, pretul variaza de la furnizor la furnizor, oricum am gasit ceva orientativ: 43-52 euro/mc. Citesc ca se lucreaza usor, e solid, elastic si i se poate da cele mai rafinate caracteristici volumetrice. Nu am inteles inca exact daca se preteaza la ferestre.

• Acer platanoides, adica artarul (in it. acero europeo).

Tot deschis la culoare.



Preturi: de la 40 euro in sus pentru mp de parchet. Nu am gasit nimic raportat la mc.

• Betula, adica mesteacan (in it. bettula).

Citesc ca este putin rezistent la umezeala de unde deduc ca nu e foarte potrivit pentru ferestre.

Dar ca si culoare imi place. Ca si preturi, cca 29 euro per mp de parquet.

• Eeee, si in sfarsit un lemn de culoare ceva mai inchisa. Imi plac cele deschise la culoare, dar imi par mai alegante, sobrii cele inchise.

Castanea sativa. Castanul, evident. (in it. castagno)

D’apparence contrastée, ce grade est composé d’un mélange de toutes les colorations naturelles de l’essence où dominent les tonalités plus soutenues. La châtaignier est une essence naturellement très texturée. Variation de modérée à prononcée entre les lamelles.






Wow! Doneaza caracter!

(Dar eu trebuie sa dispar, feciorul e plin de nervi ca nu se poate concentra, de vreo trei zile cere liniste deplina cand isi face el constructiile. Merg sa-l impac, e negru de furie in camera cealalta.)

Si Puffo pleaca

Ieri am fost cu purcelul sa-l inscriu la angrafe canine si sa-i facem pasaport. Medicul veterinar era nitel intrigat ca inca nu era inscris la anagrafe canine cu toate ca noi avem catelul de sase ani. Eee, am bajbait eu ceva acolo, s-a uitat la catel, la mine si si-a spus ca-i este suficient. Ulterior imi parea mie ca am inteles de ce. Il sunase o colaboratoare care-i comunicase ceva preocupant despre un caine din canile, atunci l-am ghicit. Era unul din acei voluntari care aproape ca isi vinde sufletul pentru cateii din canile. Si astfel vazandu-l pe purcelul din dotare frumos, ghidus si sanatos cu o doamna care parea putin dusa cand ii vorbea catelului si-a spus ca oricum mai bine astfel decat sa ne creeze proble, sa creeze probleme catelului. Stiam eu ca in astfel de persoane am intotdeauna aliati, e fantastic cate iti aduce un catel si din aceasta perspectiva. Chiar si la alimentara, daca vanzatoarea e mare indragostita de catei si te ghiceste astfel clar iti pune branza cea mai proaspata in vedere. Dar sa revin, l-am inregistrat, i-am facut pasaportul si am reusit sa sarim peste microcip. Uraaa! Imi era asa o teama ca au sa insiste cu microcipul, din fericire are un tatuaj legibil si a scapat purcelul.

A mai ramas sa-i facem vaccinul antirabic (pe care catelul nu l-a facut niciodata) inainte cu 21 de zile de-a intra cu in Canada. Plus sa prezint catelul din nou la ASL Veterinaria pentru un consult general in urma caruia sa i se atesteze (phiu... "atesta", sunt intr-atta de confuza ca nu reusesc sa inteleg daca verbul exista au ba in limba romana)  starea buna de sanatate.

Am iesit foarte multumita de acolo, catelul s-a comportat ca un mare simpaticone care e, iar medicul a fost, l-am simtit ca fiind mult de partea catelului. In total am platit 18,34 euros.

Biletul de avion deja l-a rezervat mutusa Irina, care matusa l-a si platit simtindu-se generoasa cu noi, cu catelul. A costat 250 dolari.

Acum mai ramane sa realizez ce mai avem de facut.

Aa, cusca o avem de ceva timp, o cusca omologata IATA cu care purcelul pare ca s-a obisnuit.

Las acest link pentru ulterioare informatii, e si un bun reminder pentru mine.

Alex Van De Walle

Echilibru, masculinitate, armonie, arta. Neoclasicism, contemporanitate cu unele detalii art nouveau.  Eclectism. Un camin care apartine arhitectului Alex Van De Walle (Bruxelles). Proiectul pare sa se bazeze pe o rigurozitate a spatiilor secondata de o atenta alegere cromatica. Culori de pamant, sobre unde prevaleaza tonurile de bej si gri.

M-am asezat la calculator dupa ce am facut biscuitii pentru Mos Craciun, ii facem in fiecare zi si-i punem sub brad, ca sa aiba Mosu' energie sa poarte cadourile. M-am asezat vazandu-i prinsi de televizor, cucerirea Troiei, Homer si alte cele. Emisiunea s-a terminat si acum a venit in spatele meu. Imi spune ca-i place mult casa, ca o vrea pentru el, ca pe rafturi ar sta chiar bine gormitii sai.

Si mie imi place foarte mult casa, dar consider ca este o alegere perfecta doar pentru un barbat. Pentru o femeie as prefera ceva mai feminin, as cauta aceasi rigurozitate a spatiilor, culorilor, tot culori de pamant, dar ceva mai calde si prezenta detaliilor feminine.
Aceasta casa impreuna cu acea gandita de Jean-Michel Wilmotte pentru mine devin astfel surse de inspiratie privind spatiile, interioarele gandite in cheie masculina, eleganta, rafinata, eclectica.

Ati uitat de unde ati plecat

"Nu e vorba de a fi mai speciali, ci de o ereditate a unui popor, care se pierde greu sau deloc. Ştiinţific vorbind, chiar ne curge prin vene sânge de român, adică ceea ce s-a lăsat ca şi moştenire nativă de acum mii de ani. Desigur, e valabil la orice popor cu o istorie destul de veche încât, caracteristicile "de sânge" să devină adevărate "rădăcini"."

Stiintific vorbind chiar nu exista nicio diferentiere (la nivel biologic) intre sangele de roman si cel de ungur sau chinez. Eu vin dintr-o zone relativ "curata" privind sangele, din Oas unde sunt urmasii dacilor liberi (eh, asta e in orgoliu local pe acolo). Dar eu personal sunt corcita, sunt o corcitura pura. Sunt nascuta intr-o familei mixta, romana-maghiara.
De la bunic, care era un ungur cu pedigree, cu tot cu ranguri nobiliare am invatat ce inseamna sa respecti locul si oamenii unde te-ai nascut. Astfel ca noi am invatat limba romana la scoala si in familie, bunicul preferind sa ne vorbeasca in limba romana (bunica, sotia lui era romanca necorcita, osanca get beget). Si ne-am integrat atat de bine, bunicul permitandu-ne acest fapt, incat eu ajunsesem la pubertate, adolescenta, maturitate sa ma consider cea mai osanca dintre osence.
Mi-a facut acest dar bunicul, comunitatea ne-a acceptat ca si oseni. Niciodata n-am suferit din cauza originilor mele partial maghiare.
Deci cam acestea sunt "radacinile" mele, nu atat sangele ci valorile care mi-au fost transmise, care se pot sintetiza in "Nu conteaza de ce culoare e sangele tau cat timp reusesti sa-ti gasesti un loc in comunitate, sa deprinzi limbajul unei unei comunitati, sa te simti parte integrala din comunitate, sa simti ca aceasta comunitate te-a acceptat integral cu toate particularitatile tale care te fac deosebit. Nu inferior, nu superior, ci deosebit"

Asa, mergem mai departe, eu plec din Oas, ajung in Italia si ma lovesc de doua atitudini. Una a italianului comun si alta a romanului comun. Cum nu prea ma traversa pe mine un fanatism din acela orb cum ca romanii sunt alesii divini si alte blablablauri cum ca noi suntem de esenta nobila, dar altii vor sa ne distruga tocmai ca avem secretul inaltei viite, blablabla eram in pozitia sa observ atitudini, comportamente, relationari la mine, atat din partea italienilor cat si din partea romanilor.

Si nu stiu cum, da' ca prin vraja n-am mai vazut inalta cultura a romanilor, dar reuseam sa vad 10 intr-un apartament pilindu-se sau imbatandu-se  in ritm de manele in timp ce injurau italianul ba ca era prost, ba ca era incult, ba ca era un nenorocitul care explota neamul romanesc.

In acelasi timp lucram cu diverse persoane, faceam curatenie, si intre pauze sau chiar in timpul muncii glumeam cu femeile de serviciu pe care le observam cu o mare surprinde.
Departe de a fi umile, departe de a ma trata cu superioritate, devenisem o colega de a lor.
Ma invitau in casa lor, ma puneau la masa (asta un alt mit, cum ca italianul nu pune veci masa ci doar romanul in imensa sa ospitalitate puna masa), imi dadeau mie credit ca si persoana.
Si ma intorceam intre romani pe care-i auzeam cat de bou, dobitoc si incult e italianul, si ce ne fac bubulii, ca noi suntem buni, altii is rai.

Asta despre italianul de rand, romanul de rand.

Dupa, ma repartizeaza la diverse birouri (curatam birourile, da?) la diverse societati importante din Milano... si apare presedintele companiei, care ma saluta cu aceasi consideratie cu care observam ca-si saluta subalternele de la birouri (care se ocupau de diverse rapoarte financiare).
Intai ma gandesc ca poate si-o bate joc de mine, in timp realizez ca era doar maniera sa de-a trata persoane.
Si ma gandeam la domn director din Romania caruia ii eram secretara (pentru putin ca eu n-am rezistat sa fac cariera acolo) si cum intra erau toti boi, femeile curve.
Si in functie de dispozitia sa cu unele subalterne glumea (glume de prost gust, dar care distrau pe marea majoritate) sau umilea... asa... dupa plac.
Intelectual, mare om de cultura, mult prezent pe la simpozioane. Dupa moartea sa a fost si aproape santificat, dar dupa ultimul caz care pe mine m-a revoltat enorm (Madalina il stie, dar eu n-am sa dau referinte aici) nu ma mai surprinde chiar deloc, e buna maniera a romanilor de-a santifica marlania, prostul gust si prepotenza.

Dincola de limba sunt valori, intre timp eu m-am casatorit cu un roman, ni s-au nascut copiii. Amandoi ne simteam mult mai aproape de italieni decat de romani, ca si valori. Viata noastra e una simpla, cotidianul nostru se consuma intr-o maniera semnificativa pentru noi, dar mult banala privita din exterior.
Cand s-au nascut copiii a trebuit dincolo de-a pastra o identitatea nationala cu care un nou-nascut nu se naste, non gliene frega un cavolo ca-i roman, chinez sau extraterestru sa supravietuim noi ca si familie, eu ca si mama, sotul ca si furnizor al curelor materiale care sa ma sustina pe mine in munca mea de mama.
Ati inteles ca astfel nu prea trimiteam noi acasa bani pentru boltari. De unde "noi n-am realizat nimic".
Asa, eu decid avand suportul sotului sa raman acasa sa alaptez pruncul pentru cat o vrea, asta inseamna adio serviciu, implicit relatii sociale, decat daca aleg sa plec zilnic in parc cu feciorul unde in timp se ingheaga un mic grup social, multi italieni si cativa sud americani.
Dupa ani si ani de facut inconjurul parcului plimband cateii ajungi sa te simti parte integranta dintr-un astfel de grup, sa simti da te identifici cu acestia, ca ai imprumutat valori de la acestia, ca au imprumutat valori de la tine.
Discutiile se invart preponderent in jurul animalelor, indeosebi a cainilor de companie, dar in timp descoperim pasiuni comune in sfera muzicii, literaturii, artei plastice, nutritiei ......

Oameni simpli, care nu se deplasau cu mercedesul, dar mancau bio.
Oameni care vorbeau despre "uguale dignita" incaltati fiind in cizme de guma.

Si accidental ne introduceam si in grupurile de romani, oameni simpli si acestia, dar de o alta simplitate.
Munceau cate 12 ore pe zi, mancau doar produse trimise de acasa sau cumparate de la Lidl (printre altele imi place si mie Lidl) ca restul nu erau bune  (din seria "italianul nu stie sa manance") sau suficient de ieftine si deveneau rosii de la palinca, dar conduceau mertzanul, ehhh.

Asa...in timp fara sa o cautam in mod constient ne-am delimitat de unii, ne-am confundat cu altii.
Eu ma simteam mult sprijinita ca si mama de un grup de mame italience care ma tratau cu consideratie, in timp am devenit prietene.
Mame care inainte de a-i oferi copilului o bucata de paine ma intrebau daca pot sa o faca, atitudinea din care eu deduceam consideratia pe care o au pentru mine, copilul meu.

Niciodata in grupul de parinti cu copii pe care noi il frecventam (oameni simpli, da?) eu nu am auzit sa se discute intr-o maniera vulgara.

Nu acelasi lucru pot spune ca se intampla la unele intruniri (altele, diverse de cele pe  care le organizam noi si unde am selectat si ne-am lasat selectati, dar asta inseamna o reducere a numarului de familli romane cu care interactionezi social), unde numai versurilor cantate in ritm de manea sunt extrem de deranjante pentru urechile mele si cu toata bunavointa mea pentru copii de as auzi-o pe fie-mea ca si-a insusit astfel de versuri cred ca as deveni un vulcan.

In fine, nu ma mai intind.
Concluzia e ca in timp da, am uitat de unde am plecat, o facem constient, cat pentru a nu mai trezi sentimente de revolta in noi.
Putinele dati in care ne uitam la actualitati la romani ramanem cu un sentiment de revolta care ne otraveste existenta.

Am fost de cateva ori in Romania si de fiecare data ma simteam ca si cum as fi intrat intr-o tara a absurdului, in care bun simt comun, civilizatia a disparut cu desavarsire lasand loc unor atitudini arogante, lipsite de consideratie fata de persoana de langa tine, dar mult interesata daca conduceai SUV-ul.

M-am confruntat cu reprezentanti ai Politiei romane care mi-au tratat copiii intr-o maniera putin spus antipatica si ma intorc in Italia cu ei unde carabinierii, jandarmii si altii inainte de a se adresa copiilor adopta un zambet larg, plin de simpatie fata de acestia.

La comune, iarasi, sunt tratata ca oricare alt cetatean italian, cu consideratie.
Cand eram in Romania cu tot cu prezenta soacrei care umplea buzunare simteam cu suntem tratati ca niste animale, ba mai mult, veniti fiind din Italia cu un cert dispret sau interes pecuniar, depinde.

In Romania, daca vreau sa nu fiu calcata in picioare, nu respectata, ca asa ceva nu exista, tre sa ma vantez de numele familiei mele, sunt fiica, nepoata lui cutarica.
In Italia respectul imi este oferit doar simplei mele prezente ca si persoana, atat.

Si in tot acest contest cineva isi mai pune problema daca vor invata sau nu copiii limba romana? Eu nu mi-am pus-o.
Am cautat sa le ofer lor posibilitati de-a se integra in societatea italiana, de-a fi acceptati pe deplin in aceasta societate si consider ca au reusit sa o faca.
Ei se considera italieni din parinti romani.
In timp sper ca au sa se simta cetateni ai lumii, capabili sa se integreze in orice societate, comunitate sanatoasa indiferent ca aceasta ar fi cu sange de roman sau sange de eschimos, important e sa se simta parte din umanitate, specificul acesteia.

Ah, intr-o zi eram cu fie-mea jos, plimbam catelul, se lasa seara. Vine un roman, care parea ca se legana mai mult si se apropie de fata intr-o maniera care m-a speriat intr-atat ca am luat-o cu repeziciune si am introdus-o in casa scarilor, dupa care am inchis usa. Eram terorizata. Si aud comentarii. "Mama voastra, ati plecat de unde ati plecat, ****-** in dinti!".
Din fericire da, am uitat, sau incerc sa uit. Din fericire daca caut Romania pe care eu am cunoscut-o candva, Romania adevaratelor valori n-o caut intr-o persoana bauta, urat mirositoare si total lipsita de consideratie pentru o copila de trei ani. Nu te napustesti astfel asupra unui copil, chiar daca aceasta iti aduce aminte de copila ta, ramasa acasa.

Si de fiecare data cand ii aud ca ni se reproeseaza "Ati uitat de unde ati plecat"  simt ca detest intrebarea, pe toti cei care se ascund in reprosuri ieftine incapabili fiind sa se puna in discutie, sa se adapteze, sa se respecte si sa respecte.

Am inceput si noi scoala!

Cautat de mine n-a fost nimic. Initial cand am stiut ca un prieten de al sau a inceput scoala, prieten cu care se aseamana multisor eram plina de dubii. "Poate trebuia sa-l dau la scoala, cat sa continue sa aiba un limbaj comun cu D". Dupa ii vedeam in parc cum se joaca cu frunzele, cu tarana, abandonandu-se acestora si ma felicitam, imi spuneam ca inca sunt prea legati de toate acestea, prea concentrati pe senzomotor ca sa intre intr-o lume ceva mai conceptuala. Si a inceput fara ca eu sa realizez, episoade izolate care ma incantau, dar care nu ma conduceau la concluzia ca e pregatit de scoala. Si foarte probabil nici nu e, nu de una care i-ar cere constanta.

Am observat ca declick-ul in lectura il facuse acum ceva timp, nu stiu cand, oricum luni. Cand aranjasem noi doi dormitorul, gasisem un loc pentru dinosaurii lui si el imi dicta litera cu litera " D I N O S A U R I" pentru ca eu sa scriu pe un biletel. Atunci am stiut ca a facut declick-ul, a trecut de la o lectura mecanica, vizuala a cuvintelor la una a intelegerii sensului, mecanismului care duce la relevarea cuvantului.

M-am bucurat doar, fara nicio speranta in a-l vedea constant ulterior in ale lecturii. Il cunosc, daca nu este pregatit interior sa faca un efort lui orice i se pare a fi muncile Olimpului, iar lumea devine un imens cazan in care el se perpeleste. In zilele urmatoare, ca de obicei, imi cerea sa-i citesc din cartea cu gormiti (Eu pe bune ca-i ador, se uita intr-o zi la televizor si in timp ce era Sigla imi dadea  dovada capacitatii sale de-a intelege, interioriza, urmari o trama in cele mai mici detalii. Episodul a inceput si el continua sa explice cu multa pasiune despre. Imi spuneam "Wow, copilul acesta este al meu!"), Bendis imi cerea sa-i citesc din cartile ei pline de roz si puiuti si mame grijulii. Si observam ca el reuseste sa citeasca cuvintele de 2-3-4 litere, le leaga. Inutil sa insist pe mai departe ca se infurie feciorul ca-l sustrag de la activitati importante ca si lupta gormitilor. Si printre pauze (cand obosesc gormitii, da?) vine cu cate un caiet de matematica si-mi cere sa-i citesc ce se cere, executa cu repeziciune exercitiile, are rabdare sa coloreze primele 2 din cele sase de pe pagina, se plictiseste si-mi cere sa mearga mai departe. Si merge mai departe. Ieri eram incurcata cu Bendis, nu stiam ce sa fac cu ea in acest timp, daca sa o implic sau nu. Si i-am propus si ei sa coloreze ca sa nu se simta exclusa, sa nu creada la fel ca si in cazul gormitilor ca acestia sunt doar pentru baieti, dar ei i se pot darui, concede doi cat sa-i fie lui Felix de suport, adica sa aiba inamici in luptele sale. Deci darui nu atat pentru ea cat tot pentru suport in activitatile lui Felix.

Ah, oricum ea ghiceste bine. Lol. Ea nu face matematica, ea ghiceste! Imi spunea acum cateva zile plina de orgoliu cum reuseste ea sa ghiceasca si eu imi radeam in barba vazand-o cat e de ingenua, cum era incantata ca reusea sa-i faca fata broscoiului cand acesta ii conditiona diverse introduceri in activitatile sale daca ea ii ghicea diverse operatii matematice. Incet, incet s-a prins de logica adunarii, scaderilor, dar ea inca e convinsa ca ghiceste. Sa fie, e absolut adorabila.

Si ieri..., ieri gateam si vine Felix cu un manual in mana ca el vrea sa se exercite in sah. Candva jucam constant, dupa, nu stiu cum, am abandonat. Acum vroia sa reia. L-am rugat sa astepte sa termin mancarea dupa jucam noi doi. A plecat fara sa-mi raspunda. Intru in camera si-i vad, jucau sah, adica incercau, reusisera sa puna piesele corect pe tabla de sah si el ii explica lui Bendis cum se misca piesele. Nu parea sa inteleaga nimic fata, dar era incantatoare cum incerca sa o faca, cu multa bunavointa. M-am intors in bucatarie, am stins focul si m-am asezat langa ei, secondati fiind de mine, mai mult Bendis, ca Felix parea sa aiba destul de clar in minte ce are de facut si el facea bine. Au facut o partida cap coada, care partida a durat una ora, iar el  pentru prima oara am observat ca este dispus sa piarda, o impingea pe Bendis sa invinga cat sa o motiveze sa-i fie partenera si pentru mai tarziu.

Si din seria scolii, tot ieri, dupa partita de sah a venit la mine si m-a solicitat sa-i dau sa scrie cuvinte, sa ma inspir din manualele "Didattica" pentru a-i da diverse sa lucreze.

Hmm, s-ar putea totusi sa fiu eu capabila sa fac un HS cu copiii acestia? Eu pana acum aveam mari dubii, acum ei par sa mi le spulbere....Sa vedem.....

Oricum pentru acest an sunt multumita, mergem inainte in acesta formatie dupa vom vedea. La o scoala vor trebui sa fie cat sa am eu spatiu pentru mine, recunosc. S-ar putea totusi sa-i placa mult la scoala in masura in care e interesat de diverse argumente. Ma gandesc la scoala pe care o am eu in minte pentru ei, una democratica unde ar putea sa continue sa fie copiii pe care-i stiu.

Da-mi un pupic ca sa verific

Azi dimineata se trezeste flacaul si gaseste o carte de Bagukan. Si-si aduce aminte ca are un Bakugan in casa, dar ia-l de unde nu e. Si le trage pe toate de la loc, din dezordinea care oricum era el o dubleaza, tripleaza chiar pentru a gasi jucaria cu pricina. Eu initial ignor, dupa intru in dormitor si ma izbeste imaginea. Explodez:

- Dar, bine mai , felix, astea nu-s maniere de-a cauta ceva. Pune-te si ordineaza toate lucrurile de aici si vei gasi si ceea ce cauti. In momentul in care e ordine totul ti-e la indemana.

Continua sa planga plin de frustrare ca nu gaseste Bakuganul cu pricina. Eu plina de nervi ma descarc.

- Asa, ca asa stim noi sa facem ordine, vine acasa tata si ascundem prin sertare, pe sub ce putem ca sa nu se vada. Aia nu-i ordine, e doar ascunderea gunoiului sub pres, la naiba! Dar e posibil ca sa nu intelegi!?!. E posibil ca niciodata sa nu te intereseze unde le lasi, sa le pui "in ordine" doar cand esti somat si si atunci doar sa le ascunzi undeva doar sa ne acoperi noua ochii?

Ok, eu incep sa reordinez, pe bune de aceasta data, ceea ce eu stiu ca-i ordine. El pleaca si continua cu taifunul, toate la o parte cautand minunea.

Pe cand ma resemnasem eu, si sa fac ordine si ca nu o sa gaseasca ce cauta pregatindu-ma stoic sa-l aud cum se plange de cat de grea ii este viata il vad foarte multumit ca apare cu Bakuganul in mana.

- Ai vazut!? L-am gasit!!!!

- Ok, l-ai gasit, de aceasta data l-ai gasit, ai avut noroc, dar sa stii ca norocul nu-i ca te urmareste intotdeauna. Va trebui sa inveti sa pui in ordine.

-  Bine, dar nu stiu. Si spui toate acestea pentru ca esti invidioasa pe mine.

M-am oprit, pret de cateva secunde eram blocata. M-am uitat la mine si l-am tras langa mine.

- Eu nu sunt invidioasa pe tine, Felix. Doar ca lucrurile nu functioneaza intotdeauna astfel. Uite, stiu ca nu prea ai avut de la cine sa inveti ce-i ordinea, promit eu sa fiu mai ordinata, sa ma vezi. Impreuna vom fi ordinati, ok?  Si nu, nu sunt invidioasa pe tine.

- Atunci da-mi un pupic ca sa verific!

Asa... a verificat si a decratat ca nu-s invidioasa pe el, doar il iubesc.

71,5

Eeee....putin dat jos, dar oricum sunt foarte multumita.

Saptamana trecuta am fost la ciclu, dar tineam sa merg la sala si am facut fata. Cum spuneam sunt foarte multumita, aveam niste dureri ingrozitoare la fiecare ovulatie, la fiecare ciclu (sase luni pline suspectam de toate la ovare, erau momente in care simteam, eram convinsa ca dintr-un moment in altul pot sa-mi explodeze).  Un ciclu abondant, ca de obicei, in fiecare luna eram convinsa ca am un nou travaliu. Initial vroiam sa ignor situatia si din punct de vedere al alimentatiei, dupa mi-am spus ca pot sa intru in anemie feripriva si am continuat sa mananc normal.

Am reluat de ieri cu dieta, nu mai numar calorii ci doar ma ghidez dupa un bun simt interior pe care l-am recastigat de ceva timp.  Fructe dimineata, la pranz incerc sa combin ceva proteine cu carbohidrati (inca n-am auzit sa existe o tipologie a proteicilor, carbohidratilor, etc., dar daca ar exista eu clar as fi exemplul cel mai concludent despre ce inseamna organism care functioneaza specific, prioritar cu carbohidrati).

Pentru aceasta saptamana imi propun putin, sa ajung la 71 kg.  M-am relaxat foarte mult in privinta slabitului. Poate si pentru ca ma privesc in oglinda si sunt multumita de mine. E ceea ce eu definesc decenta, am un corp decent pentru varsta pe care o am. Ma plac. Si sunt tonica, tonicitate recastigata datorita frecventei la sala. Nu mai sunt goaba, sunt multumita.

Voi continua sa slabesc maximum un kg pe saptamana pentru ca nu tin sa fiu atat slaba cat tonica. Nu stiu unde am sa ma opresc, voi vedea....

Octombrie