De ce (sunt) vegetariana?

        In ultimile zile am ajuns sa ma gandesc deseori de ce sunt vegetariana. Mi-am revazut franturi din copilarie. Vin dintr-o familie unde carnea n-a lipsit. Unul din verii mamei era macelar, sacrifica un porc si-o vaca o data la o saptamana. Deseori mama ma lua la taiatul porcului, era un fel de sarbatoare, soric, varza cu carne, jumari si pregatirea diverselor pentru haiose (ce bune...).
Deseori am fost norocoasa ca sa ajung la fata locului dupa sacrificarea porcului, dar uneori s-a intamplat sa am nesansa sa ajung acolo inainte. Si atunci sufeream, plangeam, imi acopeream urechile si plangeam, leganandu-ma. Si toti erau multumiti langa mine, mai beiau cate o tuica, mai spuneau un banc, mai pregateau pachete cu diverse kg de carne pentru vecini si sefii de la servicii, era bine. Era binele acelor timpuri, iar eu cresteam in acele timpuri. Probabil rezultam putin ciudata, prea sensibila, dar eram fata mamii si era bine. Cresteam nestiind ca-i posibil si altfel.

Abia cand am ajuns la adolescenta am inceput sa citesc despre vegetarianism, pana atunci stiam cel mult de post. Prima oara cand am citit despre vegetarianism era intr-o carte despre yoga, unde se atingea si problema vegetarianismului. Pentru circa 2 ani am devenit vegetariana si yoghina. Nu stiu de ce, nu-mi mai amintesc, am abandonat si una si alta. Si am redevenit omnivora, una din acele omnivore care se ascund la sacrificarea animalului si continua sa manance vinovata, "pentru ca asa functioneaza lumea".


    Asa a functionat lumea mea pana cand am plecat din casa mamei, am plecat departe, in Italia. Si imi aduc aminte si acum prima mea reactie cand am intrat intr-un supermarket italian. "Wow, astia-s vaci!". Suprafete intinse de legume, diverse verdeturi, nuci, alune, migdale si fistic.
Dupa, ne-am apropiat si de rafturile de carne si eram oripilati. "Ce preturi!". Costa mult carnea, in timp ca sa facem gratare am invatat sa o luam pe cea mai ieftina, dar sa fie multa, dar muulta. Si asa au trecut lunile, intre timp am cunoscut familii italiene, chiar instarite. Unora le intram in casa, ne puneau la masa si ne serveau. Si tot asa, eram uimiti. Multe salate, de fapt, in una din acele familii se incepea cu salata. Dupa un risotto sau pasta, in timp ce oricum se continua cu pasta, ceva radicchio pregatit simplu, cu ulei de masnile si putina lamaie, iar la urma cu totii treceau la spart nuci, alune, migdale si fistic. Cand si cand, foarte rar in timpul saptamanii aveau la masa CARNE. Am scris voluntar cu litera mari, era carne la masa!!!. O felie subtire cat sa permita luminii sa o traverseze, tratata cu suc de lamaie, uneori cruda fara a fi afumata. Si eram contrariati si imi venea in minte imaginea mamei care gatea carnea, bucati imense de carne, farfurii indesate de carne si indemnuri insistente de-a mai lua o bucatica, de a o gusta si pe cea pane si pe cea in untura. 

     Acea perioada a fost perioada in care eu am realizat ca realitatea noastra nu era singura realitate. A fost perioada in care realizam ca familii intregi, ba chiar populatii intregi puteau sa aiba alte obiceiuri alimentare fara a fi saraci, lipsiti sau incostienti. Incet, incet am adoptat si eu aceste maniere de-a ma alimenta, maniere care se pot inscrie in ceea ce eu numesc dieta mediteraneana. Dieta in sens de stil  nu atat alimentar ci si de viata.
Pe masura ce trecea timpul incepeam sa devin tot mai atenta la aspectele de ordin salutar (de sanatate) a alimentatie mele. Slabeam, deveneam frumoasa, iar sistemul imunitar dadea semne ca isi revine, ca era competent. Si eram multumita, chiar incantata. Miscandu-ma in diverse grupuri constituite de asa zisii salutisti am intalnit vegetarienii, multi si compacti. In Italia exista o populatie de aproximativ 6 milioane de vegetarieni, mare parte din acestia deveniti vegetarieni din motive etice. Da, etice, nu salutiste (legate de sanatate).
Si pentru prima oara am intalnit persoane care ar fi putut sa-mi comunice ca ceea ce simteam, traiam in momentul sacrificarii unui animal nu era disfunctie, era ceva mai mult....
Astfel, am devenit tot mai constienta de problema animalelor din ferme, destinate macelului. Dar pasul decisiv l-am facut dupa ce am ramas insarcinata acum mai bine de 7 ani. Aveam nivelul de fier usor scazut, toata viata mea l-am avut, iar unele voci spuneau "ficat!". Fiind plina de bunavointa fata de mine, fata de copil, considerand ca intai trebuie sa-mi fiu mie ok, sanatoasa dupa vedem si ce-i cu animalele am inceput sa cumpar si sa gatesc ficat. Era dupa perioada greturilor, dupa primul trimestru, undeva la jumatatea sarcinii. Si de fiecare data dupa ce-l consumam ajungeam sa-l vomit plina de scarbe fata de mine. Si plangeam animalele. Hormonii si animalele... Si astfel mi-am facut curaj si am intrat pe un forum al vegetarienilor si am solicitat marturii, mame vegetariene care au facut copii sanatosi, nehandicapati refuzand sa se hraneasca cu carne.
Si m-au sustinut cu exemplul contrect, propia lor istorie de viata si multe documente despre vegetarianism in sarcina, in alaptare, prima copilarie. Diverse.
Si astfel am renuntat la carne definitiv. Intre timp copilul crestea, cresteam si eu cu el, un alt om si ne era bine. El nu doar ca era sanatos, dar intrecea asteptarile tuturor, chiar si ale mele. Inalt, solid, robust si precoce. Iar eu eram tonica si impacata cu mine. Dupa e poveste...