Un film intens. L-am vazut aseara dupa ce Andrei imi spusese ca trebuie sa fie bun. Citise cartea candva, inainte de-a ma cunoaste pe mine si-i placuse. Am ales intentionat scena de mai jos, aceea cand vin prietenii sai, fosti partizani sa-l ridice cu masina pentru a-l ascunde dupa o crima impins fiind interior.
Atunci mi-am spus "ce prostie, sa-ti sacrifici viata pentru niste idealuri, camarazi, partid si popor; ea acum ce face?". Surprinzator, pentru mine, care consider ca-s o egoista notorie gandindu-ma doar la confortul meu interior si al familie, dupa mine putand sa dispara (ca sa ma exprim elegant) tot ceea ce-i cu puzza de nationalism, orgoliu national si orice ideologie menita sa "salveze omul". De fapt, din toate dispare Omul, ramane doar ideologia. Era prea tarziu pentru Bube cand a inteles, dar si-a asumat trecutul. Admirabil Bube, admirabila draga de Mara care dincolo de iubire a actionat responsabil nu atat fata de ea (renuntase la iubirea ei pentru Stefano, la siguranta pe care ar fi avut-o la adapostul iubirii lui Stefano) cat fata de Bube, care fara sa vrea o obligase interior sa-i ramana fidel "Tu esti singura persona pe care-mi face placere sa o vad, ma simt vinovat doar fata de tine." (incepand cu min. 6). Impresionant si jocul actoricesc al Claudiei, mometul in care vroia sa depuna marturie in favoarea lui. Si inca o data notabila calitatea, genialitatea acelor actori capabili sa sustina prin jocul lor actoricesc un intreg film, o intreaga trama.
Si placut pentru mine sa nu ma descopar singura "egoista" capabila sa gandeasca astfel.
Impresionant filmul, plin de poezie, menit sa nasca chiar si nostalgie privind manierele simple, intense de-a trai, consuma viata. Cu demnitate, constanta si substanta. Fain.
Cu Claudia Cardinale, George Chakiris, in regia lui Luigi Comencini, realizat in 1963 dupa un roman devenit cult cu titlul omonim "La ragazza di Bubbe", autor Carlo Cassola.
No comments:
Post a Comment