Imi placea mult Maria Montessori, mult. Citeam din operele ei, despre operele ei cu interes pana in momentul in care am citit un fapt, a avut un copil pe care l-a abandonat. Rational nu-mi permiteam sa o condamn si "n-o condamnam", dar acela a fost momentul in care s-a produs un blocaj si nu am mai citit nimic din scrierile sale, despre ea. Nu ma mai gandeam deloc la metoda ei, negam totul negand-o pe ea.
Pana cand acum vreo cateva luni am vazut intr-o seara un film gandit pentru televiziune, nu pentru cinema si am plans cunoscand durerea, disperarea unei femei constranse sa-si abandoneze copilul.
Am sa las cateva scene, e un film superb, foarte bine realizat, care o are ca protagonista pe Paola Cortellese. O alta mare simpatie de a mea.
In unele din comentariile la diversele astfel de filmulete, scene desprinse din film, cineva mentiona ca se deformeaza realitatea istorica. Ca, de fapt, si-a abandonat fiul voit. Ce (ma) mai intereseaza acum? A devenit doar un detaliu nesemnificativ, de interpretare. Niciodata abandanarea unui fiu nu e lipsita de durere. Nu ma refer acum la persoanele grav mutilate sufleteste.
No comments:
Post a Comment