Nota mea, a Andreinei: Am copiat mai jos unul din textele care-mi plac de pe blogul unui tip care isi tot face privat blogul si atunci eu ma supar, si pe care nu reusesc sa-l contactez, ca sa-i solicit sa-mi permita sa continui sa-i citesc blogul, care imi place, ma inspira. Deci postarea de mai jos nu-mi apartine, o puteti citi direct de la sursa originara accesand link-ul de mai sus (daca neneul nu-si inchide iarasi blogul, sper sa nu-i treaca prin cap chiar sa-l stearga).
Se spune ca toate pacatele si greselile vin din cauza lipsei de incredere in sine. OK, mintim, furam, inselam, manipulam, ca sa avem, ca astfel sa compensam deficientul "a fi". Dar lipsa de incredere in sine, de unde vine? Erik Erikson spunea ca vine din ratarea atasamentului primar, bebelus-mamă (care are loc in primul an de viata). Mama in loc de a simti "ce fericita sunt ca existi" si astfel sa-i dea bebelusului sentimentul ca e bine sa existe, simte "ce naspa e ca mirosi a pișat și căcat; eu credeam că vei fi cu totul altfel! Dar lasă că o să am eu grijă să te fac așa cum mă așteptam să fii!" Asta e "dragostea" conditionata a oamenilor care iubesc frumusetea unui om, nu omul, sau bogatia lui, sau pozitia lui sociala. E vorba de oamenii care-si pot iubi puiul de cioară (care le seamănă leit) cu condița de a vedea în el pasărea paradisului. Poate exista dragoste conditionata? Nu, dragostea este doar neconditionata. Dar cine n-a primit asa ceva, nu poate oferi decat dragoste conditionata ("iti dau, dar pentru asta trebuie sa mă despăgubești, pentru că vezi tu, din cauza ta am sărăcit puțin!"). Iar asta nu e dragoste, ci troc, troc cu sentimente, troc cu nevoi materiale, cu nevoi fizice. Daca celui ce n-a primit nimic neconditionat in viata lui de la parinti, cineva i-ar oferi ceva neconditionat, nu ar crede ca e posibil si ar fugi speriat ("Trebuie ca are un interes pana la urma in ceea ce ma priveste, asa ca mai bine refuz sa primesc!"). De unde vine aceasta atitudine a mamei fata de bebelus? Din lipsa dragostei fata de sot, singura care poate sa o faca pe mama sa-si iubeasca copilul neconditionat. Si de ce a ales un sot pe care nu-l iubeste? Pentru a n-a fost iubita de parintii ei si nu stie sa faca relatie care sa aiba la baza dragostea neconditionata fata de un barbat. Ci va alege acel barbat care e ca si ea, un repins, un repudiat, un interesat, un meschin și un mercantil. Care e diferenta intre fiul legitim si rob? Fiul legitim e făcut din dragoste, dar robul e facut ca să robească. Mai intai parintilor, apoi celorlalti (nu e pus pe lume ca sa faca alegeri personale, sa-si traisca el viata, ci e adus pe lume, ca sa fie o cârjă a parintilor infantili). Cum simte si ce va face in viata un fost copil neiubit? Prin tot ce face si incearcă să obtțnă, el compensează un singur lucru, sentimentul de orfan. Asa zisul gol afectiv, este o manifestare mascata a atasamentului primar ratat. Când nu poate sa-si facă upgrade de la i3 la i7, se simte mai orfan ca niciodata. Cand nu poate avea femeia la care a râvnit, iarasi simte sentimentul de orfan, si tot asa. La acesti oameni, sentimentul de învins, de pierdere, este simtit doar ca sentiment de abandon. Cei care dezvoltă dependențe de orice fel, nu sunt altceva decat niște orfani care gonesc amagiti de aceasta înșelaciune, cum că ar putea scăpa de sentimentul de abandonat, având, acumulând. Când reușesc sa obțină ce și-au dorit, mulțumirea durează cateva zile, apoi vor dori altceva și tot așa la nesfârșit. Uneori la scurtă vreme după ce au obținut ce și-au dorit, distrug ce au obținut, fie obiect sau ființă umană, pentru că simt ca de fapt nu era ceea ce le-ar fi putut umple golul din suflet si vor cumva sa se razbune, dar in loc sa se pedepseasca pe ei, clivează, și dau vina pe ceea ce si-au dorit si nu-i satisface, te am, dar nu te-am vrut de fapt pe tine, altceva caut eu, nici eu nu stiu ce, dar continui sa caut. Așa fac cu obiectele, așa fac cu oamenii. Sunt căsătoriți, dar se atașează de autoturismul lor, căruia îi pun nume de om. Spera să-i țină o viață. Dar cand mașina învechită este desconsiderata de vecini, repede o schimbă cu alta (caci e doar un obiect, chiar dacă poartă nume de om). Cei care traiesc permanent cu sentimentul de abandonat, fac un surogat din parintii ce nu i-au avut, iar acest surogat poate fi ba un obiect "de fițe, de firmă" ba un om "sus pus" a cărui protejat se vrea a fi (nepotismul). Când pierd ceva, orice, lucru, sau fiinta, sentimentul de abandon revine in forță. Nimeni nu-i înțelege pe acești orfani înrolați în haita Orfanului Suprem. Ce ar trebui să facă ei, ca să se vindece? Să-și tragă un glonț în cap? Nici macar atata lucru nu fac, ba aleg de multe ori să-i împuște pe ceilalți, așa, fără nici un motiv. Ei au un motiv, razbunarea din invidie, dar e unul mincinos, o amăgire în care ei cred inconștient (cred ca daca-i elimina pe cei fericiti, ei n-o sa mai fie nefericiti). De ce aleg oamenii să se amăgească astfel? Pentru că mintea lor de copil n-a putut tolera trădarea inițială, și nu se poate împăca cu ea. Acea minte de copil, rămâne în acești oameni și a căpătat diferite denumiri, Sinele Ranit, Copilul Interior, Copilul Somatic, Copilul din Copil sau Demonul. El este acolo, chiar daca nu se vede, un mic copil chircit de durere, cu pumnii ridicati in sus, ca hiena Dr.-ului Moreau, strigand: De ce! Apoi decide, lasa ca va arăt eu DE CE! Razbunarea! Dar razbunarea nu aduce ce a lipsit. Asa că în final, orfanul inițial, va trăi orfelinajul absolut, alienarea, pierderea totala a umanitatii din el si pierderea relatiilor cu ceilalti oameni! De ce aleg unii aceasta cale usoara, nu știu. Obiectul primar care n-a fost, ar putea fi înlocuit, prin iubirea de oameni (evident, o iubire conștientă, că nu aruncăm mărgăritare porcilor). Unii incearcă prin psihoterapie, si multa vreme functioneaza avand acest nou atasament primar pacient - psihotarapeut. Altii se duc in secte iar acolo vor avea mai multe obiecte primare, D-zeu si preotii, pastorii. Insa, daca biserica respectiva are pastori ca membrii BOR-ului care se plimba cu ultimele modele de Mercedes (cumparate pe banii statului, adica ai nostri) cu computer de bord si sistem multimedia (dupa ce tot ei cu Cleopa in frunte spun ca tehnologia este cel mai mare diavol al omenirii) atunci vor fi "preafericitii" acestui veac. S-au afiliat altor orfani, pentru ca ei de fapt nu au dorit să se schimbe. Și cei care nu vor sa se schimbe, isi vor alege ca psihoterapueti ori mentori spirituali, oameni care sunt exact ca si parintii lor. Si acestia le vor confirma ca e e buna calea pe care au apucat. Nu vreau sa las sa se inteleaga ca e bine sa fi sarac, ori sa nu te bucuri de tehnologie, dar sa o faci in limita posibilitatilor tale reale. Daca o faci ca sa compensezi o nefericire reala (in speta cea mai mare nefericire de care poate avea parte un om, lipsa reala sau mascata a parintilor), dezvoltand atasamente nesanatoase fata de obiecte si oameni, atunci niciodata nu va veni fericirea adevarata. Pe pamant, fiecare trebuie sa aiba un singur obiect primar de care sa fie atasat, el insusi, sa se iubeasca fiecare pe sine, dar cum te poti iubi pe tine, daca nu-i iubesti pe ceilalti, si cum poti sa-i iubesti pe ceilalti daca nu te iubesti pe tine? Cum se poate iesi din acest cerc? De mii si mii de ani lumea cauta raspuns la aceasta intrebare. Filozofi, preoti, guru, etc. si in final mai toti au ajuns la un egoism sinomim cu cruzimea. Vedeti documentarul Gods of the New Age, referitor la guru yoga, "dati-mi mie tot ce aveti, ca eu nu sunt atasat ca voi de obiecte materiale, in schimb va voi oferi dragostea mea de parinte, caci eu iubesc pe oricine", sau, "ajutati-ma va rog cu bani sa construiesc o mânăstire Domnului și vă voi pomeni în împărăția Lui deși n-am nici o certitudine că voi ajunge acolo" sau "iti descânt cu magie albă sa scapi de orice nefericire neagră, dar te costa atat, ca doar nici eu nu pot fi fericita din nimic, măi prostănacule"). Si totusi unii au gasit calea, raspunsul, pentru ca era in ei ceva. Ceva care le spunea, gata cu amagirea. Nu mai sunt orfan, pentru ca am gasit un parinte bun care sa ma invete de bine. Acel parinte bun, pentru cei extrem de rataciti, nu poate fi unul virtual, imaginar. Ci doar unul in carne si oase. Apoi, dupa ce au cunscut omul drept, pot avea rasplata celui drept. Si da, poti accede mai sus dupa aceea. Altfel, fara model real, totul se termina intr-un delir (mistic), care poate fi vazut in toate satele românești și mai ales in Moldova, unde mare este nebunia (ca și la ruși de altfel). E vorba de acel proverb, cine nu are batrani, să și-i cumpere. Poporul român n-a avut bătrâni, adică intelepti, si nici nu are. Cei care au acumulat ceva intelepciune, sunt cei care au invatat de la bătrânii altor popoare (nu de la bătrânii dacilor, singurul trib din regiune care-si vindea copiii ca sclavi altor triburi, dupa cum spune Herodot). Si cei care au capatat intelepciunea, au platit pentru ea, cu bani, cu timp. Uitati-va in jur la altii, analizati si alegeti calea. Sunt doar trei cai. Calea nebuniei, calea celor care umbla pe genunchi si coate, si fac asta de o viata, si tot in nefericire sunt (e plangerea de mila, forma jalnică a narcisismului), calea celor fericiti fara sa nefericească pe alții (e calea celor intelepti) si calea celor asa zisi fericiti care nefericesc pe multi. Dar, daca toti si-ar face intreaga datorie, fata de ei, fata de familie si fata de societate, ar fi raiul pe pamant. Nu-i asa? Dar nu toti pot. De aceea mai avem si organizatii filantropice. Dar unii pot, stiu, si nu fac, ba din contra, fac invers. Si nu-i doare nimic in ceea ce priveste constiinta, pentru ca nici n-o aveau.
Trauma psihologică
(sursa http://www.roportal.ro/discutii/topic/99376-experienta-copilariei-si-exprimarea-potentialului-genetic/ )
Tranzitia speciei umane, precum si "revolta" sa impotriva naturii este permisa datorita creierului uman. Activitatea si maniera de structurare a complexei si vastei retele neuronale ne confera noua capacitatea de a gandi, simti si actiona. Putem spune ca de fapt creierul mediaza umanitatea , sau nu. Primul driver al creierului uman este supravietuirea speciei.
Sistemul nervos uman simte,proceseaza, stocheaza si actioneaza utilizand informatiile din mediul intern cat si extern in vederea perpetuarii speciei umane.
Supravietuirea speciei noastre depinde de existenta a trei procese fundamentale, mediate de creierul nostru : supravietuirea individuala, procrearea, protejare si ingrijirea celor dependenti.Orice esec in oricare dintre aceste procese poate duce la extinctia speciei umane. Ca atare, creierul uman a dezvoltat un sistem nervos de importanta cruciala dedicat : 1. raspunsului la stres si la orice amenintare perceputa ca atare si venita din mediul intern sau extern; 2. procesul de selectionare al partenerului si reproducere; 3. protejarea si ingrijirea celor dependenti si in speciala copiilor
Strategia primara de atingere a acestor obiective este aceea de a crea relatii, care ne permit sa ne atasam,sa ne afiliem, sa comunicam si sa interactionam in vederea supravietuirii.
Creierul este cel care ne permite sa stabilim relatii, sa ne afiliem unor grupuri, ca atare sa supravietuim.
De aceea, cea mai importanta componenta a sistemului nostru nervos este dedicata afilierii sociale si comunicarii, Ea insa, nu se poate dezvolta fara existenta unei experiente.Sistemul nervos, ca atare, se creeaza, se organizeaza si se modeleaza ca raspuns al tuturor experientelor traite. Insa, perioada in care creierul este cel mai susceptibil la toate aceste evenimente, si ca atare cel mai usor de influentat in maniera pozitiva sau negativa este perioada de nou nascut si cea a copilariei.
As putea spune ca ele reprezinta atat perioada marilor oportunitati , dar si cea a marii vulnerabilitati in exprimarea potentialului nostru genetic.
Etapele majore ale dezvoltarii neuronale.
Neurogeneza – acum are loc dezvoltarea miliardelor de neuroni si triliardelor de celule gliale din celulele nediferentiate embrionare ,aparute in primele saptamani dupa conceptie. Majoritatea proceseor neurogenezei au loc in Trim II si III de viata intrauterina, astfel incat la nastere suntem deja "echipati" cu majoritatea neuronilor ce vor ramane pe tot parcursul vietii ( unele studii ,prin 1999 arata ca mai au loc unele mici procese de neurogeneza si in cursul vietii de adult)
Migrare – neuronii, ghidati de celulele gliale, si sub influenta unor makeri chimici, migreaza alcatuind variatele structuri corticale.
Diferentiere - cand are loc diferentierea functiilor neuronale
Apoptoza - neuronii redundanti sau cei prea putin activati/stimulati sunt distrusi. In multe zone ale creierului, exista mai multi neuroni decat sunt necesari alcaturii unui sistem functional. Asadar,in functie atat de stimuli primiti din mediul de viata ( inconjurator) cat side nevoile individuale, o parte dintre ei raman, ceilalti sunt distrusi.
Arborizare - caracterizata de aparitia prelungirilor neuronale dendritice cu ajutorul carora se vor stabili legaturile interneuronale. Acest proces depinde asisderea de stimuli primiti din exterior( mediul de viata)
Sinaptogeneza - are loc aparitia sinapselor, prin care neuronii se interconecteaza. In acest moment factorul genetic joaca si el un rol determinant, alaturi de mediul exterior.
Modelare sinaptica - in care reteaua sinaptica avand o structura dinamica, se va modela continuu, sub influenta neurotransmitatorilor, astfel incat o slaba activitate, determina literlamente o dizolvare a sinapselor.
Mielinizare - aparitia tecii de mielina, care ajuta la cresterea vitezei de transmitere a impulsurilor in retea. Si acest process este puternic influentat atat de factorii genetici cat si de influenta stimulilor din mediul inconjurator.
Toate aceste procese au loc majoritar in primii 3 ani de viata, in urmatorii 4 ani ele incetinesc ritmul, apoi pana la 10 ani, procesele devin tot mai lente, astfel incat "modelarea" creierului adult devine extrem de mica (aproape absenta)
Dupa cum se observa, stimulii primiti din mediul inconjurator/ mediul de viata (psihologic exprimat – "ceea ce copilul traieste inca de la nastere"- ) are o influenta determinanta si decisiva in maniera in care viitorul adult va functiona, va "forma" emotiile ( care nu reprezinta decat un"cocktail" de anume substante chimice, secretate intr-o proportie determinata in esenta de modul in care structura corticala s-a format in primii 10 ani de viata ).
In timp , voi sintetiza in special pe cele care arata de ce oamenii formeaza anume sentimente si nu altele, de ce adoptam un anume pattern emotional si nu altul, de ce unii oameni pot iubi iar altii nu, cum pot empatiza sau nu, de ce gandirea logica se dezvolta la unii, iar la altii este sublima insa lipseste aproape cu desavarsire, cum apare psihoza si care este legatura cu ceea ce am trait in copilarie, iar in final....de ce parintii/mediul initial, cumulat cu potentialul nostru genetic, sunt chiar responsabili de maniera in care vom reactiona/trai emotiile la viata adulta, adica tipologia noastra comportamentala.
Am postat o imagine CT , care arata cam ce probleme de dezvoltare a cortexului ( atrofii severe) apar in creierul unui copil de 3 ani, care a avut parte de neglijare emotionala profunda.
Sentimentele se vor forma diferit la aceste persoane ajunse la viata adulta, iar procesul va fi ireversibil. Ei vor dezvolta anume emotii si, ca atare, isi vor lua deciziile, in maniera complet diferita de cei care au avut parte de afectiune si ingrijire corespunzatoare in perioada critica a micii copilarii.
Pentru a stabili la final legatura cu psihologia, pentru a intelege si substratul somatic al formarii sentimentelor umane, trebuie sa fie dezvoltate ceva mai multe elemente legate de modelarea/organizarea SN sub influenta factorilor de mediu in perioada de vulnerabilitate care caracaterizeaza toate fiintele umane...primii 3 ani de viata ( cand "plasticitatea" creierului este maxima) si apoi, urmatorii 7.
Creierul uman este un organ extrem de complex, ce contine peste 100 mlds de neuroni si cam de 10 ori mai multe celule gliale, toate aceste componente organizate in sisteme destinate pentru : a simti, procesa, stoca, percepe/distinge si actiona la informatiile primite din mediul extern ( vizual, tactil, olfactiv, auditiv) sau intern ( de ex semnale hormonale). Toate aceste sisteme si actiunile lor, "colaboreaza" pentru atingerea unui scop unic - supravietuire - . Unitatile functionale sunt neuronii, acestia se interconecteaza in retele, retelele alcatuiesc sisteme, iar sistemele interactioneaza pentru a media diversele functii ale organismului.
Diferitele sisteme din creier mediaza diferite functii. Astfel , sistemele cortexului frontal mediaza gandirea abstracta ( se ocupa cu prelucrarea/ traducerea informatiilor abstracte), cele din tr. cerebral sunt responsabile pentru reglarea functiei cardiace, respiratiei, presiune sangvina si stare de vigilenta. Cele din aria limbica sunt responsabil pentru atasament, reglare afectiva, aspectul emotiilor, iar cele din cortex parietal pentru cunoasterea abstracta, limbajul complex, etc.
Pentru ca, toate aceste structuri se organizeaza ca atare si capata functii specifice, numai cand primesc stimulii adecvati din mediul inconjurator, pentru ca, creierul uman aplica in structurarea sa principiul "use it or lose it', este simplu de inteles de ce stimulii din copilarie, ne influenteaza in mod decisiv viitoarea viata de adult - nu numai legat de perceptie, ci si de capacitate de gandire abstracta, formarea emotiilor ( sentimente), iar in final ne influenteaza actiunile.
Toate experientele pe care le traim sunt filtrate de simturile noastre. Toate semnalele senzoriale ( sunete, atingeri, mirosuri, imagini) declanseaza in creier o cascada de procese la nivel celular si molecular, care modifica neurochimia neuronala, citoarhitectura si, in ultima etapa structura si functiile creierului.
De aceea este extrem de important ca, in fereastra optima de vulnerabilitate neuronala ( in special primii 3 ani dupa nastere, cand se structureaza aprox 90% din viitorul creier final de adult) , fiinta umana sa primeasca stimulii de mediu optimi, pentru a se putea organiza o structura corticala optima.
Daca se "pierde" aceasta fereastra de oportunitate, urmatoarea fereastra este reprezentata de urmatorii 4 ani de viata ( insa cu o capacitate de modelare mai redusa), urmati apoi de inca 3 ani ( cand scade tot mai mult plasticitatea) Undeva, la varsta de 10 ani, capacitatea de plasticitate a creierului uman scade considerabil in comparatie cu cea din perioadele amintite.
In acest fel se explica de ce psihologii au remarcat, si pe buna dreptate, ca "noi suntem ceea ce am trait". In acest sens, potentialul genetic are si el un rol, insa pare mic prin comparatie cu conditia de mediu. Totusi, daca unii se bucura ca un EQ mare poate compensa lipsa unui IQ, vestile sunt triste. Indiferent de dimensiunea EQ-ului ( adica capacitatea de a trai si forma emotiile), un IQ mic nu ajuta la stocarea, transmiterea si procesarea optima a informatiilor de mediu deci nici la elaborarea unui raspuns optim. Factorii genetici isi spun aici cuvantul. de ex, persoanele cu sdr. Down, sunt extrem de afectuoase si pline de emotii, insa nu pot functiona autonom foarte bine in societate.
Secretia substantelor chimice care vor determina anume modificari perceptibile somatic ( gen rata cardiaca frecventa respiratorie, flux sangvin, etc), si care, la nivel subiectiv, sunt percepute si numite emotii/sentimente, depinde aproape exclusiv de maniera in care s-au organizat sistemele corticale sub influenta stimulilor din mediul primilor 10 ani de viata ( si in proportie de 90% primii 3 ani).
In AT sunt listate 4 sentimente primare pe care le poate trai de la nastere o fiinta umana : bucurie, frica, furie, tristete. restul sentimentelor fiind considerate a apare ca urmare a unui mix in proportii variate din acestea 4.
In realitate, deoarece la nastere, creierul uman nu este nici pe departe organizat structural pentru a-si indeplini optim toate functiile corticale, singurele emotii care sunt resimtite sunt FRICA si PLACEREA. Creierul uman are un singur driver, si o singura comanda inscrisa in genom : supravietuirea. Ca atare, la nastere, frica/placerea sunt unicele emotii care stimuleaza creierul sa se adapteze pentru a supravietui la conditiile de mediu. Placerea apare atunci cand nevoile primare sunt satisfacute.
Ele apar prin activarea ( sub influenta oricarui stimul din mediu ) unor zone specifice corticale.
Traumele copilariei, neurobiologia adaptarii, dezvoltarea de tip "use-dependent" a creierului, deci cum "trairile" devin trasaturi ( ale personalitatii )
Traumele copilariei au un profund impact asupra functionarii emotionale, comportamentale, cognitive, sociale si fizice. Experientele traite pe parcursul dezvoltarii SN determina statusul structural si functional al viitorului creier de adult. Impactul experientelor traumatice asupra dezvoltarii structurale si functionale a creierului uman, trebuie apreciate mereu in contextul principiilor fundamentale ale neurodezvoltarii.
Exista variate raspunsuri mentale si fizice de adaptare la trauma, care includ hiperexcitabilitatea fiziologica si disocierea.
Deoarece creierul uman aflat in dezvoltare organizeaza si internalizeaza noile informatii intr-o maniera "use-dependent", cu cat un copil sta mai mult intr-o stare de hiperexcitabilitate sau disociere, cu atat mai probabil va dezvolta mai tarziu tulburari neuropsihice asociate cu simptomatologie neuropsihiatrica, ca rezultat al traumei percepute. La ora actuala insa, exista diverse dispute stiintifice asupra implicatiilor clinice, privite prin prisma conceptului de "noua neurodezvoltare' sub influenta traumelor copilariei.
Insa, statusul adaptativ de moment, daca persista un timp suficient de lung , se va transforma intr-un comportament maladaptativ.
Deci, mecanismele defensive adoptate in copilarie, ca raspuns la mediul traumatic, se vor repeta ciclic, de fiecare data cand reapare stimulul traumatic, sau doar la perceptia ( reala sau nu ) a prezentei acelui stimul. Sa zicem ca Berne avea dreptate...noi chiar "ne scriem scriptul" in copilarie, adica "decidem" ce sa facem si ce nu, ca raspuns de aparare la mediul ce nu vine in intampinarea nevoilor noastre fiziologice. Insa decizia asta, total inconstienta, este doar un raspunsul adaptativ al structurilor noastre corticale la informatiile din mediul in care traim.
Copilul "nu gandeste", este una dintre observatiile psihologice. Este absolut adevarat. Completa organizare structurala si functionala a creierului uman, si implicit a zonelor responsabile cu prelucrarea informatiilor abstracte, devine (potential) deplin functionala incepand abia cu varsta de 10 ani. Daca pana la acea varsta s-au pierdut ferestrele de oportunitate ( 3,7, 10 ani), sansa de a se mai dezvolta un creier optim functional se pierde definitiv. Vestea cea buna este ca, s-a constatat ca, in cursul vietii, poate sa apara retranscriptia genetica ( ceea ce permite o reorganizare structural functionala a zonelor corticale), proces ce are loc in cam 2-3 ani. Vestea rea este ca aceasta retranscriptie are sanse aproape spre zero sa mai apara la un creier adult. Retranscriptia genetica apare tot sub influenta factorilor de mediu.
Adultii, in majoritatea cazurilor, interpreteaza actiunile , cuvintele si exprimarile copiilor, prin filtrul distorsionat al propriilor perceptii ( la urma urmei, prelucrarea corticala a acestor informatii venite de la copii si elaborarea unui raspuns, ei o fac cu niste structuri "adaptate' mediului pe care ei l-au experimentat candva).
Aici mi se pare foarte interesanta ideea utilizat de Berne pentru a descrie aceasta situatie : "copiii folosesc pentru comunicare un limbaj martian". Evident ca asa este, un creier "setat' pentru a raspunde intr-un anume fel la un stimul, tinde sa raspunda automat, aproape mereu, cu un pattern implementat structural si functional in perioada neurodezvoltarii sale ( deci copilarie ).
In cele mai multe cazuri , aceste interpretari eronate pot fi distructive, iar cele mai dramatice exemplificari apar atunci cand efectul evenimentelor traumatice asupra creierul ( de copil ) aflat in curs de dezvoltare si structurare, sunt minimalizate. Ca o ironie a soartei, in perioada in care creierul uman este cel mai vulnerabil la evenimentele traumatice, adultii presupun ca este de fapt, cel mai rezistent.
Milioane de copii din intreaga lume sunt expusi experientelor traumatice, acestea pot si pervazive sau cronice ( cum ar fi maltratamente familiale, perioade de razboi, etc), sau limitate in timp ( dezastru natural, anume accidente).
Trauma este o experienta. Aceasta experienta poate transforma lumea unui copil intr-un camp de teroare, care in mod atat de dramatic va altera traiectoria in viata de adult a acestui copil. In final este vorba de creierul uman care poate procesa si internaliza experientele traumatice si/sau cele terapeutice.
Sistemele corticale de care am discutat in postarea anterioara, functioneaza in mod similar, atat la macro cat si micro nivel ( molecular).
Toate se supun acelorasi reguli moleculare care mediaza neurodezvoltarea, se schimba ca raspuns la semnalele chimice si stocheaza informatia.Caracteristica cea mai importanta si semnificativa a tesutului nervos - a neuronilor - este aceea ca ei sunt proiectati sa se schimbe ca raspuns la actiunea stimulilor externi. Aceste schimbari permit stocarea informatiei rin intermediul neuronilor si sistemelor neurale, iar aceasta capacitate permite creierului sa raspunda adaptativ la mediu (extern sau intern) cu scopul supravietuirii organismului.
Atasez o schema a modelului de raspuns adaptativ al creierul uman la "amenintare".
Dupa cum se remarca, cel mai frecvent , creierul unui baiat va functiona inconstient dupa pattern-ul "fight or flight", ceea ce duce la aparitia agresivitatii, in timp ce creierul fetelor adopta modelul disociativ, cu aparita unei mini psihoze. acest lucuru, explica si de ce barbatii sunt mult mai agresivi, in timp ce femeile dezvolta mai degraba o stare de psihoza.
Alegerea unui anume pattern este absolut aleatorie, existand persoane ( indiferent de sex) ale caror creier, raspunde adaptativ la variatele situatii, adoptand alternativ una din cele 2 scheme. Acest lucru este un factor "protector" la efectul de mai tarziu al traumei. ei sunt cei care e nasc mai rezistenti, mai vitali ( cum este listat in psihologie), cei care sunt mai adaptati supravietuirii si contracararii efectelor traumatice traite. Iar adoptarea unui mecanism sau al altuia tine strict numai de predispozitia genetica.
Schema a modelului de raspuns adaptativ al creierul uman la "amenintare".
Raspuns acut la amenintare
......................................................................................................................
Un raspuns in replica la ceea ce a fost scris mai sus. Cei care au citit blogul meu stiu ca daca minciuna/ipocrizia/parazitarea pe care o traieste un copil in familie a fost cvasitotala (daca ar fi fost totala, copilul ar fi muri inainte de pubertate), copilul devenit adult nu mai este capabil de a deveni altfel decat cum au fost parintii lui sau chiar mai rau.
Iata replicile:
“de ce parintii/mediul initial, cumulat cu potentialul nostru genetic, sunt chiar responsabili de maniera in care vom reactiona/trai emotiile la viata adulta, adica tipologia noastra comportamentala.”
Fals.
Nu ei sunt responsabili pentru felul in care omul reactioneaza ca adult.
Daca este adult, atunci el singur este responsabil pentru felul in care se comporta.
Daca insa este un fals adult, un imatur, un infantil, atunci va pasa responsabilitatea pe parintii sai, si se va scuza cu tot felul de pretexte de genul “parintii sunt responsabili pentru felul in care eu ma comport azi”, numai ca sa evite sa isi asume responsabilitatea.
E drept ca parintii actioneaza profund gresit in unele cazuri, si abuzeaza de puterea lor, si traumatizeaza copilul, sau il formeaza eronat, il deformeaza.
Insa ca adult, el are mereu libertate de optiune. El se re-formeaza, daca doreste, daca vrea, daca se automotiveaza, daca lupta ca sa se schimbe, din ceea ce au facut parintii din el, in ceea ce doreste el sa fie, independent de dorintele parintilor proiectate pe el.
Este un effort de autoconstruire, de autoformare, de recizelare, in care vointa coroborata cu efortul constient si practica zilnica duc la o adevarata autoeducatie. Acesta este procesul numit reparenting, in care rezilienta joaca un rol important.
“Am postat o imagine CT , care arata cam ce probleme de dezvoltare a cortexului ( atrofii severe) apar in creierul unui copil de 3 ani, care a avut parte de neglijare emotionala profunda.
Sentimentele se vor forma diferit la aceste persoane ajunse la viata adulta, iar procesul va fi ireversibil. Ei vor dezvolta anume emotii si, ca atare, isi vor lua deciziile, in maniera complet diferita de cei care au avut parte de afectiune si ingrijire corespunzatoare in perioada critica a micii copilarii.”
Lasi impresia aici ca procesul este ireversibil. Este doar parerea ta, dar o prezinti ca si cum ar fi litera de lege in stiinta moderna.
Adevarul este altul. Creierul este plastic, este remodelabil. Cocktailul de neurotransmitatori poate fi influentat si prin vointa, prin adoptarea constienta a unor patternuri de comportament, si renuntarea la patternurile disfunctionale.
De aceea meditatia budista poate intr-adevar duce la schimbarea in bine a infractorilor care o practica, si multe inchisori scandinave au avut rezultate excelente de reintegrare sociala a unor criminali (care actionasera pe baza unor impulsuri agresive negestionate bine, din cauza formarii gresite intr-un mediu toxic, din care au preluat mimetic modele de comportament disfunctionale).
Terapia rational emotiva, terapia prin prezenta, terapia prin acceptare si angajament, terapiile cognitiv-comportamentale, pedagogia alba a lui Alice Miller, si inca foarte multe tipuri de terapii arata ca omul se poate schimba in bine, cu conditia sa doreasca asta, sa lucreze la sine, sa identifice patternurile disfunctionale si sa le substituie cu altele mai adaptative, sa isi vindece ranile si traumele emotionale, sa devina tot mai matur, mai responsabil, sa invete sa relationeze corect dpdv emotional cu altii, sa se respecte pe sine si pe altii, sa gestioneze stresul prin mecanisme de coping, nu prin agresivitate si ura, etc.
Mai pe scurt, nu putem da vina pe trecut sau parinti pentru felul in care luam deciziile azi, asa cum insinuezi tu mai sus.” isi vor lua deciziile, in maniera complet diferita de cei care au avut parte de afectiune si ingrijire”
Da, e drept ca unii parinti gresesc, fie voit, fie nu, foarte multi sunt orbi ei insisi la ceea ce fac. E drept ca astazi unii iau decizii eronate din cauza ca au avut parte de traume in copilarie, adica lipsa de ingrijire. Insa asta nu inseamna ca sunt scuzati. In intregime este responsabilitatea lor. Ei prefera sa ia decizia incorecta iar si iar, in loc sa se opreasca si sa spuna: “stop! Am suferit in copilarie pentru ca am avut parte de ghinionul de a nu fi ingrijit, dar eu nu voi perpetua aceste modele rele la infinit pe altii”.
Daca acest om nu se opreste din perpetuarea modelelor gresite, e numai responsabilitatea sa. Daca da vina pe parinti, inseamna ca fuge inca de responsabilitatea asumata, de procesul dificil si dureros de constientizare, in care si-ar lua destinul in maini si s-ar fauri singur, prin efortul perseverent de a schimba zilnic cate un obicei prost si de a achizitiona deprinderi noi si utile.
“primii 3 ani de viata ( cand "plasticitatea" creierului este maxima”
E drept ca este mare plasticitatea cand suntem mici, dar creierul ramane plastic si la varsta adulta. Tu vezi creierul ca fiind gata format pe la 10 ani, si dupa aceea nu se mai poate face nimic. Profund gresit. Creierul poate fi modelat toata viata. Citeste “Formula fericirii” de Stefan Klein, si vei intelege. Daca doresti, iti pot da 100 de carti in engleza de neuropsihologie, in care se arata cum poate fi lucrat creierul toata viata, chiar si la batranete. Numai sa vrei.
“de ce unii oameni pot iubi iar altii nu”
Exista foarte putini oameni care nu pot iubi. Acestia sunt poate 0,1% din populatie (unii zic maxim 3%), si sunt psihopatii (manipulatorii, escrocii). Creierul lor nu are activate ariile corticale care sunt responsabile de sentimente profunde la restul oamenilor. Ei sunt ca niste handicapati, ca niste amputati. Emotiile profunde umane le raman ca o limba straina. Dar si aici exista o dezbatere inca in curs, daca nu cumva aceste arii corticale au ramas nedezvoltate la ei din cauza unor lovituri la cap (teoria psiholoagei criminaliste Dorothy Lewis) sau a faptului ca ariile acestea erau destul de slabe si nu au fost activate din cauza ca mediul lor era toxic (familii fara iubire, plus societate bolnava valoric, care proslaveste comportamentul egoist rapace prin mass media – teoria lui Alice Miller).
Restul oamenilor pot iubi. Insa unii aleg constient sa nu iubeasca, sa se comporte fara respect la adresa celorlalti, pentru ca le convine mai mult sa isi satisfaca nevoile pe termen scurt atacand pe altii, injosindu-i, in loc sa aleaga sa creasca impreuna cu celalalt in respect reciproc, invatare unul de la altul, etc.
“Factorii genetici isi spun aici cuvantul. de ex, persoanele cu sdr. Down, sunt extrem de afectuoase si pline de emotii, insa nu pot functiona autonom foarte bine in societate.”
E firesc sa fie asa, pentru ca societatea noastra este foarte competitiva, chiar la modul absurd, fiind exact asa proiectata, de catre capitalism-comunism si alte –isme.
E foarte greu sa functionezi in aceasta societate bolnava, chiar si cu un IQ-EQ normal.
Asa cum am mai spus, pana si prietenul meu director de Metro, care se plimba numai cu avionul si traia la nivel super in toate planurile, fiind in top, se plangea ca nu e multumit.
Asa e gandit sistemul, sa ofere rasplati grase la cei din varf, iar ceilalti sa alerge ca magarusii dupa morcov.
Asadar, cei cu sistem Down pot functiona intr-un mediu al lor, gandit pentru nevoile lor, si asta nu inseamna ca ar trebui neaparat sa functioneze in mediul nostru.
Cei cu Asperger la fel, se simt minunat impreuna, ca in paradis, dar se simt rau in mediul nostru.
Concluzia ta (“Totusi, daca unii se bucura ca un EQ mare poate compensa lipsa unui IQ, vestile sunt triste. Indiferent de dimensiunea EQ-ului ( adica capacitatea de a trai si forma emotiile), un IQ mic nu ajuta la stocarea, transmiterea si procesarea optima a informatiilor de mediu deci nici la elaborarea unui raspuns optim.”) este gresit legata de argumentul cu Down de mai sus.
IQ-ul mic se poate lucra toata viata.
Integrarea sociala tine si de un bine colectiv, in care majoritatea sa inteleaga ca nu trebuie sa oprime pe cel slab si singur, ca sa il infunde si mai rau, tine si de renuntarea la agresarea reciproca (toxicitatea care blocheaza tot mai mult energiile umanitatii), tine si de educatia perpetua, atat in scoala, cat si toata viata (aici mass media are un cuvant greu de spus, si din pacate, o face gresit).
De aceea am observat ca societatea franceza e foarte sanatoasa la cap si la emotii, si lipsesc patternurile de agresare reciproca, jocurile tranzactionale, toxicitatea, ceea ce face ca mediul sa fie propice pentru toti. Am mai observat ici pe colo cate un imbufnat, dar era izolat si nu putea face rau altora, totul era ok pentru restul.
Insa in Romania agresarea reciproca imi pare ca creste accelerat, din cauza stresorilor, a mediului toxic de munca, orarelor epuizante, lipsa unor surse de satisfactie sanatoase, contaminarea mimetica de modele agresive, lipsa relaxarii (reascutirea fierastraului de care vorbeste Covey).
“Secretia substantelor chimice care vor determina anume modificari perceptibile somatic ( gen rata cardiaca frecventa respiratorie, flux sangvin, etc), si care, la nivel subiectiv, sunt percepute si numite emotii/sentimente, depinde aproape exclusiv de maniera in care s-au organizat sistemele corticale sub influenta stimulilor din mediul primilor 10 ani de viata ( si in proportie de 90% primii 3 ani).”
Aproape exclusiv?
Iarasi, esti setat pe o pozitie alb/negru.
Daca este acolo un rudiment de emotie, exista posibilitatea ca ele sa fie recuperate si activate corect, directionate corect, in patternuri de interactiune nonviolenta cu semenii.
Doar la psihopati se pare ca asta nu mai functioneaza nicicum.
Dar ei sunt putini, comparativ cu populatia.
“Copilul "nu gandeste", este una dintre observatiile psihologice. Este absolut adevarat.”
Eu i-am dezvoltat fetitei mele capacitatea de a gandi inca de la 3 ani, prin discutii serioase pe un ton jucaus, raspunzandu-i la toate intrebarile sale curioase, si turnand in ea informatii utile. De la 7 ani o invat critical thinking si autoanaliza, pe cat poate ea asimila, desigur, si sa deosebeasca binele de rau, etc. Treptat treptat ea isi dezvolta o capacitate de gandire uimitoare pentru un copil. Asta desigur in coroborare cu dezvoltarea inteligentei emotionale.
“La ora actuala insa, exista diverse dispute stiintifice asupra implicatiilor clinice, privite prin prisma conceptului de "noua neurodezvoltare' sub influenta traumelor copilariei.”
Exista o buna recuperare dupa trauma, prin terapie.
Trauma poate fi vindecata.
Daca doresti iti pot da vreo 50 de carti in engleza despre asta. Nu privi lucrurile cu perspectiva romaneasca, pentru ca ea este pesimista, inglodata in comoditate si neimplicare.
Occidentalii sunt mult mai bine pregatiti azi pentru a vindeca traumele, ei au o viziune corecta, pentru ca au inteles ca traumele venite din lipsa de ingrijire se vindeca bine prin ingrijire, implicare, afectiune, formare responsabila. Vezi Boris Cyrulink, Murmurul fantomelor (rezilienta si vindecare la copiii traumatizati), Bruno Bettelheim, Fortareata vida (vindecarea copiilor schizofreni , printr-un mediu plin de iubire), Laing, si altii.
..........................................................................................................................
Referitor la replicile de mai sus dau un citat din Luca 17:
1. Isus a zis ucenicilor Săi: „Este cu
neputinţă să nu vină prilejuri de păcătuire; dar vai de acela prin care vin!
2. Ar fi mai de folos pentru el să i se lege o
piatră de moară de gât, şi să fie aruncat în mare, decât să facă pe unul din
aceşti micuţi să păcătuiască.
Dincolo de aceste replici de tip bla bla, raman studiile stiintifice, iar cine nu le pricepe, sa priveasca atent la copiii strazii, la aurolaci, la "canalisti". Ei, cum spune Alfred Adler, sunt pionii de sacrificiu ai unei societati bolnave, care n-au primit nimic, nici emotional, nici material. Care e evolutia lor psihointelectuala? Care ar fi putut fi evolutia lor in societate daca ar fo avut parte de o familie normala? Adevarul e undeva la mijloc, dar nu putem ignora cazurile extreme, iar indivizii de tip papagali, cu replici de genul bla bla pot prosti pe multi.
No comments:
Post a Comment